[Citat] Cum sa rezolv in R inecuatia
|
Problema de fata este o cu totul alta problema, cea initiala era:
[Citat] Cum sa rezolv in R inecuatia
|
Rectionez cum am reactionat nu din rea-vointa ci din dorinta de a fi bine inteles si a face un serviciu.
Este o *greseala* incompatibila cu nivelul problemei de a scrie exponentul 1/(1-x) sub forma 1/1-x . Va rog sa intelegeti acest lucru. Asa ceva nu se poate ierta, chiar daca as putea intelege despre ce este vorba.
Dar cand am vazut celalalt exponent am banuit ca acel 3 se afla cumva intr-un numitor "peste toata expresia" si ca scrierea este gresita si ca nu pot ghici despre ce este vorba. Asa ceva nu se poate ierta. Oamenii iau hartie si creion si incep sa faca calcule. Expresia
4-x/3(x-5)
este strict vorbind
si cu bunavointa se poate ghici
dar in nici un caz ceea ce vedem intre timp.
Daca plasati nenumarate probleme e bine,
dar de la o vreme *trebuie* sa faceti ceva pentru a compensa ajutorul acordat iesind in intampinare cu ce ati incercat pana la punctul respectiv.
Mai sus am dat cateva indicatii care ajuta destul la rezolvare.
Explicit:
Problema se rezolva asadar prin despachetari consecutive.
Ca sa aveti un termen de comparatie, cu ce-l ajuta pe un elev de clasa a IV-a sau a V-a intelegerea unui calcul de forma
[ (13-7) : 2 -1 ] : [ (3+4) - 5:1 ]
?
Aveti maturitatea matematica sa raspundeti, asadar raspundeti!
Si acum, ca sa o facem si mai lata, ca sa ii enervam si mai mult pe cei de clasa a patra facem asa problema:
"Maria are in total [ (13-7) : 2 -1 ] mere pe care doreste sa le imparta la cei
[ (3+4) - 5:1 ] prieteni ai ei in mod egal. Cate mere primeste fiecare prieten?"
Intelegeti unde este "uratenia" si "tragerea la tema"?
Este clar pentru mine ca niciodata numarul de prieteni nu este ceva de forma [ (3+4) - 5:1 ].
Tot asa cum niciodata nu o sa vina baza de mai sus in viata unui economist.
Si acum analizati la rece ce am scris si v-a ofensat.
In primul rand mânia mea se adreseaza celor ce propun astfel de probleme.
Am avut astfel de certuri intotdeauna, de cele mai multe ori cu buni prieteni si/sau cu oameni fata de care am o deosebita stima. Asta nu ma scuteste sa vad ca problema se indeparteaza de la orice principiu estetic.
Indicatiile scrise aici in latex se afla si ceva mai sus.
Ati incercat sa rezolvati pe baza lor ceva sau macar sa ajungeti la pasul urmator?
Faceti acest lucru.
Si ori de cate ori vi se raspunde (aici sau la alte subiecte aici sau pe alte pagini) scrieti la sfarsit *daca* ati inteles rezolvarea, *ce ati inteles* in propriile cuvinte, doar pasul esential, podul care a lipsit si daca se poate inca ceva *matematic* ca sa ne faceti sa credem ca ati inteles.
In acest mod avem o situatie in care "ne cunoastem deja", data viitoare cand apare aceeasi problema sau una asemanatoare eu cel putin va raspund folosind exact lucrurile pe care stiu ca le stiti.
N.B. ...o chestie de gust:
Aceasta problema este si ramane pentru mine una stupida.
A cere sa se simplifice acel radical este un exercitiu util, ceva algebric excelent.
A cere sa se factorizeze 216 este ceva bun, exercitiu care trebuie facut in viata.
A cere sa se rezolve o inecuatie exponentiala in care baza se vede "clar" este de asemenea ceva bun.
Dar a imbina (asa urat) intr-o singura problema toate aceste aspecte... este ceva ce nu se face si ceva din ce nu se invata nimic. Si ceva ce nu ajuta la nimic.
Dati problema la o colega de clasa, asa doar de la o zi la alta, apoi a doua zi dati indicatia mai departe aratand cu degetul pe rana, indicatia ca mai intai acel radical se poate scrie "frumos". Si cereti o orice parere spontana.