In astfel de cazuri este bine sa se foloseasca un singur bloc de [ equation ] pentru tot.
"Compunerea" este de fapt definirea pe bucati,
\begin{cases}
\end{cases}
rezolva.
Dac trebuie si mai explicit si un control si mai mare,
se pot folosi delimitatori extensibili:
\left\{
la inceput si
\right.
(la dreapta nimic, dar trebuie inchis acel \left... )
Pentru a scrie "f indice a" se foloseste f_a .
Acel \rightarrow merge scris si ca \to .
(a) Se rezolva x-4 = x pe de o parte si 2x-1 = x pe de alta, in primul caz nu dam de nimic, in al doilea de x=1, dar solutia nu se afla pe ramura care trebuie. Nu avem intersectie.
(b) Sa incercam cu b-ul mai intai.
Pe bucati avem grafice liniare, doua semidrepte.
Prima vine de departe (din "stanga jos") si ajunge pana in punctul (2,2-2a) pe care il ia, il are pe ea.
A doua pleaca din (2,2a-1), punct exclus insa din grafic, si se duce in "dreapta sus" sau in "dreapta jos" dupa cum panta "a" este >0 sau <0.
Daca a=0 avem o linie moarta (orizontala).
Cum trebuie sa stea numerele 2-2a si 2a-1 unul fata de altul pentru a avea injectivitate (si cum trebuie sa fie panta poate mai intai). (Ajunge sa se deseneze graficurile pentru a=-1, a=0, a=3/4 si a=2.)
Rog a se pune intrebari, este mult mai usor de inteles si explicat.
Facem un ping-pong de 20 de ori (si asta merge de obicei repede) si am terminat.