|
|
Introducere:
Intr-o zi de-ti vine mai repede sa-ti bati literele decat sa le scrii, m-am afisat pe o pagina de internet care se ocupa cu de totul alte lucruri decat de bunici, dar teme tot fac oamenii aia, asa ca am zis sa le cer si eu o descriptiva despre bocancii bunicilor lor. Dar faptul ca am fost pe un site nepotrivit a fost usor compensat de faptul ca am postat la o rubrica nepotrivita. In fine, oamenii aia se culca si se scoala cu noaptea in cap, asa ca poate n-au inteles decat de partea descriptiva. Am aflat astfel ca exista si o geometrie descriptiva a lucrurilor, axiomatizata pe baza faptului ca daca cineva iti cere ceva si chiar iti pune ziduri la ce iti cere, atunci tu esti obligat sa le spargi prin creatie...
Continut:
Bunicul aluia treaz a fost ceferist. Daca ceea ce purtau oamenii cand se urcau si coborau din tren ar trebui sa poarta un nume, acest nume nu ar fi bocanci. Asa ca trebuie sa ne concentram asupra chestiilor descriptive. In definitiv, daca nu putem lua nici macar o patrime din puncte, sa luam macar jumatate.
Bunicul aluia treaz de pe site se pare ca nu a intrat in supermachete, foarte probabil deoarece s-a nascut in 1897 si principalele puncte pe tema incaltaminte pe care si le-a pus au fost ce sa incalte. Era un drum lung de la casa pana la liniile ferate, drumul asta a dus prin doua razboaie mondiale, undeva la mijlocul lor fiind chiar locul in care nu s-a mai gasit paine de loc. De aceea, asa cum mergem noi la chioscul de la colt pe la doua dimineata, mergea el la trenuri ca sa il ia pe cel de Valcea, ca sa ajunga in Oltenia, unde se mai dadea faina pe pere. In ce mi-a povestit bunicul nu intervenea si schimbul de faina pe bocanci, dar daca ar fi fost cazul ar fi intervenit. Asa ca, trebuie sa va spun, cand ala treaz acum noptile se ducea cu tenisii rupti la Liceul Lazar, prelingandu-si transpiratia de-a lungul lungii strazi Lupeni, cand ajungea la podul garii si se mai uita inapoi ca sa vada daca mai mult a fost sau daca mai mult a ramas, ei bine iarna si vara vedea parul altoit de bunicul lui, impreuna cu vecinul Macsan, cand erau ei flacai tineri si cand perele mai erau parfumate. Parul au trebuit sa-l taie candva, ca darama casa, si cred ca atunci am inteles ca va veni vremea si mai grea cu faina. Da, chiar veneau taranii de la sate la alimentara de la coltul apropiat de gara, stateau la coada la franzele, uneori si de doua-trei ori, ca nu se dadeau franzelele decat pe capete. Ar fi stat ei la coada si la bocanci, dar ori de cate ori au incercat sa gaseasca unul, de exemplu in vreo conserva de peste, au dat de boabe de fasole. O plecat, candva, ala treazu', s-o dus in lumea mare, acolo unde fac ei bocancii. Candva o primit o pereche de bocanci rosi, dar buni. Daca nu ii aruncau. Culoarea era ceva intre cafeniu, cacaniu si cachi, dar n-are imporanta, la cat asfalt e acolo trebuie sa iti cumperi gradina ca sa ai noroi pentru intrebuintat bocancii.
Ala treazu ar mai fi povestit, ar mai fi facut si cateva tumbe, ar fi incaltat bocancii la schi, sah sau balet, dar cred ca la partea descriptiva ar fi intrat mai intai in imprecatii retorice, le-ar fi scaldat prin ceva noroi de balta ca sa puta mai neaos si abia la sfarsit le-ar fi oferit pe tava aburinde.
Incheiere:
Ce mai, tema faina, da' de la ala treazu' am dat numai de descriptive, ceva-ceva ca sa fim indulgenti si de bunicu-so, insa de bocanci canci.
---
df (gauss)
|
Access general
Conţine mesaje necitite
