(a) Fie m un astfel de numar cu cele doua proprietati:
[P1] f are o radacina x1 in intervalul *deschis* (0,1),
[P2] f este mai mare sau egala cu 0 in (0,1), deci si intr-o vecinatate convenabila a lui x1.
Din [P2] rezulta ca x1 este o radacina dubla. (Altfel intervalul dintre cele doua radacini are intersectie nevida cu intervalul (0,1) iar semnul functiei este opus celui pentru valori catre plus sau minus infinit ale argumentului...)
Daca x1 este radacina dubla, atunci x1 este si abscisa minimului lui f, deci aceasta radacina este (m-1)/2.
Mai notamn cu Delta(m) discriminantul functiei de gradul doi date.
Atunci cele doua conditii, [P1] si [P2] pentru m, sunt echivalente cu:
Exista doar doua valori ale lui m ce anuleaza discriminantul de mai sus, dintre ele doar
se afla in intervalul (1,3).