Fenomenul “tezelor unice” – o abordare psihologica in ansamblul familial



Psihologii din cadrul CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihterapie dezbat fenomenul “tezelor unice” propunand o abordare psihologica in ansamblul familial.
In contextul actual al schimbarilor si transformarilor din sistemul educational ne punem intrebarea cum se transforma un fenomen scolar care se constituie in parte integranta a sistemului de evaluare intr-un fenomen cu impact psihologic care are consecinte atat asupra copiilor cat si asupra climatului familial.
“Tezele” devenite ulterior “unice” au capatat aspectul unui simptom, trecand de la sarcina scolara la un factor de presiune, episoade cu caracter decisiv pentru viitorul copilului. Incercam in randurile de mai jos sa raspundem la cateva intrebari pentru a intelege mai bine ce intampla din punct de vedere psihologica si cum a luat nastere acest fenomen.

 Cum percep parintii tezele unice?
Ca pe un obstacol, ca pe o proba care le va pune copiii la incercare si de rezultatul careia va depinde intrarea la liceu si prima decizie importanta pe care o are de luat copilul. Momentul examenului de intrare la liceu este extrem de semnificativ deoarece este asociat cu prima alegere legata de viitor, de directia pe care o sa o ia copilul profesional si de mediul social spre care tinde. Acest lucru conduce la decizii in privinta timpului de invatare, meditatii pe care copilul va trebui sa le faca pentru a fi pregatit si la re-evaluarea limitelor impuse copilului (alte activitati, timp liber, hobby-uri, prieteni etc).
Fiecare parinte percepe intr-un anumit mod capacitatile intelectuale ale copilului si evalueaza “sansele” lui in functie de rezultatele din anii anteriori, de evolutia lui scolara da si de cat de capabil il vede pentru a face fata unei probe, unui examen, ceea ce se refera la atentie, concentrare, incadrare in timp, motivatie etc.

 Cum simt parintii tezele unice?
Ne referim de asta data la presiunea resimtita, la grijile pe care parintii si le fac, la temerile lor sau la sperantele fata de rezultatele acestor teze, la trairile fata de examene in general si de capacitatea copilului lor de a face fata. Sigur ca fiecare parinte se raporteaza emotional la examenele din viata lui, eventual de la varste apropiate de cea a copilului sau, la succesele sau esecurile de atunci. Totodata exista si increderea sau neincrederea in copilul sau, in capacitatea acestuia de a depune efort, de a se concentra, de a se descurca in situatii problematice. Unii parinti spun despre copilul lor ca este inteligent dar neatent, altii ca este istet dar este lenes si nu invata, altii il considera suficient de mare pentru a se descurca singur, altii il vad neajutorat si simt ca ei sunt cei care dau tezele in locul lui.

 Cum percep copiii tezele unice?
Perceptia copiilor este diferita. Unii inteleg de la profesori sau de la parinti sistemul de notare si modul in care se face media notelor din gimnaziu cu media tezelor unice. Altora le este neclar si percep doar agitatia din jurul acestor teze. In functie de relatia pe care o au cu materile respective, percep tezele ca “usoare” sau “grele” si incearca sa invete mai mult sau sa se pregateasca pentru a lua note cat mai bune.
Aici intervine si capacitatea de a putea evalua cat mai bine ceea ce stiu, ceea ce nu stiu, cat mai au de invatat, de lucrat, la ce sunt mai buni, la ce nu se descurca etc. Aceasta capacitate de auto-evaluare se dezvolta si se invata de-a lungul timpului din evaluarile facute de profesori si de parinti. Auzim adesea copii care sustin ca “n-au facut nimic la teze” ulterior ei obtinand note foarte mari. La extrema opusa sunt copii care spun ca “au facut tot” si dintre care unii nu iau nota de trecere.
Este important ca evaluarea sa aiba si repere interne, legate de aprecierea si autovalorizarea copilului si nu doar externe, cele ale parintilor si profesorilor. Cu cat reperele sunt mai departe de copil, cu atat actul de invatare este unul automat si se transforma intr-o simpla asimilare, fara a avea posibilitatea de a adapta continutul la stilul propriu sau de a veni cu elemente originale sau creative.

 Cum simt copiii tezele unice?
Aici intervin multi factori si anume toata gama de trairi, sentimente, emotii pe care copiii le au atat fata de scoala in general, fata de note, fata de presiunea unui examen cat si fata de relatia cu profesorii respectivi, cu efortul ce trebuie depus, cu cererile si impunerile venite din partea parintilor. Chiar pentru copiii care percep ca usoare materile la care vor da teza si care se simt pregatiti, exista o presiune din jur care se refera la o miza mai mult sau mai putin constienta. Adesea copiii se intreaba unul pe altul: “Ti-e frica?”, fara a putea da detalii despre aceasta frica. Altii se refera la risc, la esec, la relatia cu parintii, la posibilitatea de a-i dezamagi, la frica de pedepse.
Intalnim si copii care aparent nu simt nimic fata de aceste teze, care se arata indiferenti dar care ajung sa se imbolnaveasca in preajma lor. In acest caz, ne gandim la o manifestare psihosomatica care apare datorita imposibilitatii copilului de a simti psihic frica, teama, tensiunea. Acest lucru se intampla in general si pentru ca atentia prioritara este acordata aspectului si pregatirii didactice si mai putin exprimarii si manifestarii emotiilor si afectelor legate de aceste evenimente.

 Care este miza din punct de vedere psihologic?
Dincolo de aportul pe care notele de la tezele unice le au in media dupa care copiii sunt repartizati la licee, exista o miza psihologica, diferita de la familie la familie si de la copil la copil. Ea se leaga de ceea ce numim “rezultate bune” sau “rezultate proaste”, de “esec” sau “succes”, de “rusine”, “dezamagire”, “mandrie” etc. Deja cand vorbim despre o miza, ne referim la ansamblul familiei si nu doar la copilul care da tezele. Este vorba despre o interactiune intre membrii familiei si copil, intre aspiratiile, sperantele, temerile lor, increderea in copil sau in ei insisi, retrairi ale unor evenimente trecute, anticipari ale unor momente viitoare, planuri, scenarii legate de diferite licee, profesii, rezultate, sanse etc. Tezele in sine nu fac decat sa aduca in prim plan tot ceea ce inseamna emotia unui examen, concurs, proba, incercare, soldate cu “victorie” sau “infrangere”, cu reusita sau esec. De fapt, aceeasi nota, pentru unii copii sau unii parinti poate fi un succes si pentru altii un esec raportata la ceea ce ei se asteptau.
Nici o situatie de examen, adica o proba care presupune obtinerea unui rezultat, nu va fi traita doar de copil si nu va apartine doar lui. Este un eveniment pe care il traieste toata familia, si in care se implica cu totii, fiecare avand o anumita sarcina de indeplinit: mama care are emotii, tatal care se preocupa de meditatii, copilul care invata, matusa care indica anumite licee, varul mai mare care se ofera sa ajute copilul etc. Astfel cu totii se vor bucura de rezultat sau se vor intrista, infuria de esec, vor fi mandri sau dezamagiti.


 Ce inseamna esecul? Ce inseamna succesul?
Ele sunt in concordanta cu asteptarile, cu planurile, dorintele si anticiparile. Un copil se poate astepta la o anumita dificultate a subiectelor, la anumite rezultate pe care le va obtine, isi face planuri in conformitate cu ceea ce a auzit despre aceste teze, cu diferite subiecte date in alti ani la teze etc. Daca realitatea va fi diferita de scenariile pe care el si le face, il va lua prin surprindere si asta poate duce fie la o blocare, fie la modificarea rezultatelor fata de cele estimate. Teze poate fi resimtita ca fiind “neasteptat de dificila” sau “foare usoara” si ca atare ceea ce in anumite conditii putea fi un success, adica o nota mare pentru un examen dificil, poate deveni repede un esec, adica o nota prea mica fata de dificultatea scazuta a subiectelor.
Pe de alta parte, ceea ce copilul considera un success, parintele poate considera un esec si invers, in functie de asteptarile lor. Trairea esecului sau a succesului este in relatie cu istoria subiectului si cu istoria familiala. Exista o anticipare a esecului, o re-trairea a esecului personal sau transmis de altcineva. De asemenea, exista diferite feluri de succese, unele avand un mare rol in dezvoltarea personala, in construirea increderii in sine, altele aducand “glorie” familiei. Multi parinti se simt rusinati de “esecurile” scolare ale copiilor lor, altii sut foarte “mandrii” de succesele acestora.
Copilul da acest examen pe de o parte pentru el ca modalitate de a da o forma concreta asteptarilor si dorintelor sale, iar pe de alta parte da acest examen pentru parintii, familia sa pentru a raspunde investitiei facute de familie in el, el fiind descendentul care continua o anumita traditie sau dimpotriva deschide una.

 Exista o tensiune provocata de tezele unice? Ce o produce?
Orice competitie, examen, proba, evaluare produce o stare de tensiune necesara pentru pregatire dar daunatoare, blocanta in cazul in care este prea mare. Fara o stare de pregatire, de emotie, de incarcatura afectiva, nu poate fi investita nici o activitate si nu poate exista o mobilizare pentru a o desfasura.
Ne preocupa de fapt ce se intampla cu copilul atunci cand tensiunea creste foarte mult. Care sunt efectele ei? Ce anume o produce si ce putem face pentru a restabili echilibrul emotional al copilului?
O parte din aceasta tensiune resimtita de copil este produsa, intretinuta sau alimentata de adultii din jurul lui. Unii dintre ei cred ca aducand in centrul tuturor preocuparilor tezele unice, exagerandu-le importanta, vor determina copilul sa invete mai mult si sa obtina rezultate mai bune, sa-l mobilizeze, sa-l motiveze sa vrea sa obtina note mari, sa satisfaca exigentele parintilor, sa ajunga intr-un liceu bun.
Alte dati, copilul este cel care pare prea tensionat, stresat, speriat, blocat de aceste teze in timp ce parintii se straduie sa-l linisteasca si sa-i creasca increderea in el insusi.

 Care sunt efectele cresterii tensiunii? Care sunt manifestarile intalnite?
Cele mai frecvente manifestari sunt: boli de diferite feluri aparute din cauze psihologice, refuzul sau incapacitatea de a invata, memora, acumula, cresterea agresivitatii verbale sau fizice, depresie, izolare, irascibilitate, certuri frevente cu parintii, instabilitate emotionala. Fiecare dintre ele are un anume specific in functie personalitatea si istoria copilului la care se manifesta, precum si de contextual familial.
Intodeauna cand vorbim despre un copil, vorbim implicit si despre parintii si fratii sai, despre climatul din familie, despre antecedentele sale scolare, emotionale, despre relatiile pe care le are cu ceilalti. A vorbi doar despre manifestarile copilului inseamna a nu tine seama de ceea ce s-a intamplat si se intampla in interiorul familiei in care traieste. Parintii, relatia cu ei, relatia cu profesorii, sentimentele copilului fata de scoala, recompensele si pedepsele reale sau fantasmate primite de copil acasa sau la scoala, temerile si asteptarile lui, pozitia lui in clasa, relatiile cu colegii sunt legate unele de altele si daca vrem sa intelegem ce se intampla in interiorul copilului este necesar sa le avem in vedere pe toate. Neputand sa izolam anumite elemente, este necesara colaborarea din partea familiei, care sa vina cu proprile trairi, sentimente, re-trairi ale proprilor succese si esecuri scolare, ambitii, planuri pentru copil. Doar impreuna, ele vor forma un tablou complet si coerent care va da cheia gasirii unei solutii pentru un copil aflat in dificultate.

 Tensiunea se transmite? Prin ce modalitati?

Pregatirea unui examen presupune responsabilitate si responsabilizarea copilului pentru a intelege semnificatia acestui demers si rolul sau. De multe ori, coplesiti de importanta examenului, parintii incearca sa isi asume ei responsabilitatea si sa exercite un control riguros asupra copilului si programului sau. Modul in care copilul resimte acest control este incarcat de tensiune si reprezinta o diminuare autonimiei sale si a capacitatii de a se organiza. Alteori, copilul nu are aceasta capacitate de a pastra un program de invatare ordonat sau o constanta a rezultatelor, ceea ce sperie parintii si ii determina sa caute ei insisi solutii.
Tensiunea se poate transmite prin actiunile care insotesc aceasta perioada: pregatire suplimentara, meditatii, cresterea numarului de ore alocate invatarii, preocupare continua, lipsa limitelor intre timpul de scoala si timpul liber. In acelasi timp, modul in care comunica copilul si i se comunica ceea ce are de facut poate fi o sursa de tensiune. Reprosurile (“ti-am asigurat toate conditiile si nu esti in stare nici macar sa inveti”, amenintarile (“daca nu pui mana sa inveti s-a terminat cu iesitul in oras, nu mai vezi nimic de la noi”, santajele (“nu iei o nota buna, nu mergi nicaieri in vacanta”, comparatii (“fratele tau cum a putut sa invete si sa ia o nota asa mare, tu de ce nu semeni cu el”, violenta verbala (injurii, jigniri).
 Interactiunea cu climatul familial
Climatul familial joaca un rol esential in modul in care copilul isi dezvoltata increderea in sine, capacitatea de a fi responsabil, autonom, de a-si evalua si aprecia rezultatele, de a-si exprima optiunile si preferintele.
Modul in care familia se implica, sustine si incurajeaza copilul, investindu-l cu incredere poate ajuta la obtinerea unui succes. In acelasi timp, climatul familial incarcat de certuri frecvente, autoritate excesiva, duritate, tacere poate de asemenea amplifica starea de tensiune si chiar creea blocaje ale copilului.
Situatia tensionata din preajma unui examen poate deveni un context de actulizare a unei probleme mai vechi sau nemanifestate din familie, care ar putea fi adusa in discutie sub pretextul succesului sau esecului copilului: esecuri anterioare retraite acum, evitarea rusinii provocata cu alte ocazii, spalarea rusinii unui trecut incarcat de esecuri, pericolul neonorarii istoriei familiei, povara mostenirii de a duce mai departe traditia si succesul, menirea de a schimba istoricul.


 Ce cer parintii?
Parintii cer copilului sa “invete”. Ce inseamna a invata? A fi constient de ceea ce il asteapta, de importanta acestui examen pentru viitorul tau. Parintii vad adesea mult mai departe decat vede copilul si croiesc un drum lung, care se deschide acum si in care fiecare pas reusit este un pas mai aproape spre implinirea visului.
“Tu ai sa ajungi departe, ai sa ai tot ce n-am avut eu. De aia trebuie sa inveti”
“Invata, cum crezi ca ai sa intri la facultate sa ajungi doctor daca nu inveti”
Parintii cer atentie, concentrare, seriozitate, cer sa li se intruneasca asteptarile si copilul sa se ridice la inaltimea expectatiilor.
Insa ce cer ei de fapt? Ei cer o alianta, o intelegere cu copilul pentru o continuare a ceea ce ai au dorit si au asteptat, pentru o reusita, pentru o incununare a acestor asteptari.
Semnele negative sperie parintii si adesea le reamintesc cat de speriati erau cand au fost mici,ca o retraire a situatiei de elev in fata unei teze, lucrari.

 Ce cer copiii?
Atitudinea copiilor este variata. Unii cer sa fie lasati sa isi asume responsabilitatea a ceea ce deja simt si stiu, adica sa fie lasati mai liberi, mai autonomi. Altii dimpotriva cer suport, sustinere. Iar altii par indiferenti, nu isi exprima nici o solicitare, nu adopta nici o atitudine. Acest lucru nu inseamna ca ei nu au nici o pozitie fata de ceea ce se intampla ci ca nu pot ajunge la ceea ce simt si atunci pare ca nu simt nimic. Poate fi fie o incercare de negare a importantei, fie una de negare a fricii in fata situatiei de examen.
Este important pentru copil sa exprime preferintele sale, optiunile sale, dificultatile si trairile sale.

 Ce ar ajuta la depasirea tensiunii ?
Privind aceasta situatie in ansamblul ei, asa cum se desfasoara si functioneaza ea, ca un fenomen complex, putem ajunge sa intelegem ca “tezele unice” nu se rezuma doar la gradul de dificultate al subiectelor si nota obtinuta, ci este un proces de durata ce consta intr-o pregatire a copilului pentru succes sau esec ce incepe de foarte mic si care isi are originile inaintea nasterii sale, in istoria familiei.
Cum poate invatarea si succesul sa nu mai fie o miza atat de mare?
Cum putem reda invatarii statutul de proces formativ si informativ si nu de atribut cu rol decisiv in viata copilului?
Comunicarea are un rol important, parintii sa ajunga sa discute cu copilul despre toata aceasta perioada, sa interactioneze unii cu altii si nu doar sa vorbeasca fiecare in limba lui sustinand anumite puncte de vedere. Cum vede fiecare, ce isi doresc, cum simt ceea ce se intampla.

 Ce se intampla de fapt?
Fenomenul in ansamblu reprezinta confruntarea intregului ansamblu familial cu o situatie de risc, cu o situatie potential dificila sau periculoasa. “Tezele unice” sunt intruchiparea acestui risc si traversarea acestei situatii ne arata cum se comporta familia, cum sprijina, cum ajuta copilul cand are de-a face cu un obstacol. Incearca sa-l supramotiveze? incearca sa-l incurajeze? incearca sa-l devalorizeze? Se pozitioneaza de aceeasi parte cu el sau de partea opusa? toate acestea sunt moduri de a reactiona in familie care pot avea legatura cu alte situatii de tipul "cum reactioneaza membrii familiei cand unul din ei are de trecut ceva greu?"

Speram ca impreuna cu parintii si profesorii sa initiem o campanie de comunicare deschisa pentru a putea oferi si altor intrebari raspunsuri si a veni in intampinarea dificultatilor resimtite.


CPAP
Psiholog Anca Munteanu
Psiholog Cristina Calarasanu
www.centrupsihologie.ro
cpap.copiisiparinti@gmail.com

Stimata Doamna Profesoara,

Va multumim pentru acest articol consistent. Credem ca este util, in special penrtru parinti.